Poveşti cu Greci #2 – Despre infertilitate, piele de taur şi pipi de zeu

Un autor roman povesteşte despre naşterea eroului Orion următoarea variantă: Se pare că într-o seară un rege trac, Hyrieus, a primit trei oaspeţi pe neaşteptate. După ce i-a cinstit cu cel mai bun vin şi a sacrificat cel mai frumos taur al său pentru a-i ospăta, cei trei musafiri i-au dezvăluit că nu sunt alţii decât Zeus, Hermes şi Poseidon. Fiind tare mulţumiţi de cum au fost primiţi de regele trac, i-au promis acestuia să-i îndeplinească orice dorinţă. Nimic nu-şi dorea Hyrieus mai tare decât un fiu, aşa că cei trei zei au înşfăcat pielea taurului pe care îl mâncaseră, au întins-o pe pământ şi, rând pe rând, au urinat pe ea toţi trei. (sau ejaculat, traducerile sunt un pic cam sfioase de obicei). Pielea de taur, impregnată astfel, nu de unul ci chiar de trei zei, a fost îngropată în pământ. Zece luni mai târziu, regele a săpat în locul cu pricina, şi ce să vezi, a găsit o mândreţe de copil
(Sursa: Pseudo-Hyginus, Fabulae 195, sec. II e.n.)

Această versiune a fost împrumutată şi de către alchimişti. Ilustraţia de mai sus a fost publicată într-un volum din 1617 în care legenda conceperii lui Orion este o alegorie pentru concepţia/crearea fiului/copilului filosofal. Filius philosophorum, fiul filosofal, este un simbol folosit în alchimie, echivalent uneori cu piatra filosofală.
De adăugat pe (interminabila) listă de lectură: Atlanta Fugiens – Michael Maier, 1617

(Jurnal de Trestie Cititoare #6 – azi am citit/studiat acest articol de pe theoi.com despre luuuunga listă de copii ai lui Zeus. Îmi place foarte tare acest pasaj din Andrew Lang, într-unul din eseurile pe marginea traducerii lui a Imnurilor Homerice: “Una dintre cele mai simple metode de a împăca diferitele triburi şi de a obţine un Olimp sincretic este genealogia. Cu toţii sunt copii de-ai lui Zeus, de exemplu, sau nepoţi, sau fraţi şi surori. Imaginaţia creează câte o poveste de amor pentru a explica fiecare relaţie. Zeus s-a iubit cu Leto, cu Leda, cu Europa, şi aşa mai departe.  Astfel, un zeu care la origine era cât de poate de inocent şi chiar moral, devine un vicios incurabil, această eternă contradicţie supărându-i foarte tare pe Xenophanes, Platon şi pe Sf. Augustin.” )

About danymavlea

Literature corrupted mind, avid reader, occasional writer and illustrator, crazy cat lady in the making, teacher, daughter and friend.
This entry was posted in Greci, Jurnal de Trestie, Mitologie, Poveşti, Poveşti cu Greci and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s