Cum să te pregăteşti emoțional pentru un curs

Mâine mă întorc oficial la şcoală. Încep cursul de CELTA (Certificate of Teaching English to Speakers of Other Languages). Am capul plin de teorie, mă apucă lecțiile de pedagogie când ți-e lumea mai dragă, de exemplu la piață sau noaptea înainte de culcare. Teoretic, sunt pregătită. Cap am, entuziasm am, experiență am. Atunci de ce naiba am emoții ca un şcolar înainte de clasa I? Am auzit că e greu, la interviul pentru admitere am fost avertizată că e greu, în toate broşurile mi s-a zis că e greu. Aşa şi? De obicei eu sunt mai curajoasă la chestiile astea. Eu mă apuc de învățat chestii grele cum fac alții bungee-jumping.

Dar nu şi de data asta. E adevărat că a trecut mult timp de la ultima lecție formală la care să stau eu în bancă, nu la catedră. Dar oare ar trebui să fiu chiar atât de angoasată?

În fine, hai să gestionăm emoția, zic. IMG_20170730_084116Îmi iau azi o zi liberă. Slavă tuturor zeilor, duhurilor şi circumstanțelor nu mai apare nicio urgență azi. De dimineață am avut o sesiune de smotoceală cu pisicile. Ce poate fi mai terapeutic decât asta? Îmi propun să stau restul zilei acasă, să mă relaxez, să fac ceva plăcut, să nu mă grăbesc nicăieri. Pun haine la spălat. Mănânc ce e prin frigider ca să nu îmi stric zen-ul ieşind la cumpărături, fac curat în baie (da, da, curățenia e terapeutică uneori), mă uit la un serial (Penny Dreadful, dacă sunteți curioşi), mă hotărăsc să trag un pui de somn că îmi cere organismul, urmând să mă ocup de aspecte estetice când mă trezesc (vopsit păr şi gheare etc.).

Din fericire, azi e duminică iar vecinul meu, care toată săptămâna a mânuit bormaşina, are ceva frică de dumnezeu, pentru că e linişte. Adorm.

Mă trezesc direct la grădi unde lucrez acum. 

Ce fain! Pot să mai stau cu copiii nițeluş înainte de curs. Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla? A, da, să nu mă asculte copiii! Toți urlă şi se tăvălesc. Vin toate colegele să vadă ce se întâmplă. Vine şi gagică-miu şi râde de mine că doar până mai ieri îi mă dădeam eu mare profesionistă când el era stresat de propriile examene. În fine, copiii aleargă în sus şi în jos pe scări, mă ia panica să nu îşi spargă capetele. Totul e minunat…

Intră şefa în grădiniță cu un domn la costum, cu părul alb şi aere de important. Ce să vezi? E instructorul meu de CELTA. Mă observă de la distanță cum alerg după copii şi urlu chestii nepedagogice la ei. Mă iau transpirațiile. De fapt, ştii ce? Sunt toți instructorii de la CELTA aici. Vreo patru. Şi toți viitorii colegi. Vreo 89. Aud undeva cifra şi mă ia amețeala. Şi toți se plimbă nestingheriți prin grădiniță şi mă văd pe mine că nu pot ține în frâu o grupă de pitici de 3 ani. Îmi promit solemn că voi munci ca o apucată la curs să fiu cea mai bună ca să fie uitat incidentul. Şi atunci plecăm spre locația cursului. Ne încolonăm toți 89 după instructori şi pornim. 

Bineînțeles, toată lumea pare mai matură şi mai serioasă, mai bine îmbrăcată, mai profesionistă. Eu sunt în hainele cu care m-am tăvălit cu copiii la grădi. Şi în papuci pufoşi de casă… roşii cu floricele! Traversăm un parc şi un bulevard aglomerat. Afară a plouat şi eu fleoşca fleoşca în papuci pufoşi… Toți mă văd dar nimeni nu comentează. De fapt nimeni nu mă bagă în seamă. Prind privirea câtorva colege şi mă apuc să le spun o minciună despre cum am avut o gleznă sucită şi momentan nu pot purta decât papuci pufoşi. Nu mă bagă nimeni în seamă.

 Bag mâna în buzunar şi dau de ceva moale. Scot să mă uit şi îndes repede la loc … o pereche de chiloți. Din fericire, curați. Vrusesem să îi iau pe mine înainte de a pleca de la grădi dar nu am mai apucat. Îmi propun să nu uit ce am în buzunar ca să nu îi scot din greşeală în mijlocul cursului. 

Ajungem într-un liceu unde urmează să se desfăşoare cursul. Ne încurcăm cu toții pe coridoare. Sunt practică, mă duc de vreo trei ori să cer instrucțiuni despre cum să ne organizăm, ca să impresionez colegii cu spiritul meu de inițiativă. De fiecare dată, înțeleg instrucțiunile greşit şi încurc pe toată lumea. Între timp, nu uitați, port şalvarii mei galbeni şi ponosiți, papucii roşii pufoşi, un tricou roşu spălăcit şi… mi se rupe o bretea la sutien şi îmi atârnă şi ăsta nu ştiu cum că se vede… îmi fac jurăminte peste jurăminte să mă îmbrac doar impecabil de acum înainte. 

Cumva, începe cursul şi se derulează totul pe fast-forward astfel încât mă trezesc că s-a terminat deja şi am trecut. Nu îmi amintesc nimic din ce am făcut eu. Dar acum mă uit în retrospectivă ca la nişte reluări la tv, să văd ce s-a întâmplat cu unii dintre ceilalți. Se pare că tot cursul ăsta a fost un fel de Jocurile Foamei. Văd filmări cu colegii mei care au avut accidente de maşină, pentru că logic, la un curs pentru profesori de engleză trebuie să dovedeşti că poți face cascadorii la volan. Altcineva a fost atacată de câini şi a terminat cursul cu o mână în ghips. Se spune că nu a reuşit să predea decât poezie, dar a trecut. Dacă va vrea să predea şi altceva, va trebui să mai dea nişte probe. Cei care au suferit accidente grave se vor putea reînscrie la o sesiune viitoare. Cei care au terminat întregi, dar au picat, adio! 

Ce bine că am trecut!
Şi ce bine că m-am trezit!

About danymavlea

Literature corrupted mind, avid reader, occasional writer and illustrator, crazy cat lady in the making, teacher, daughter and friend.
This entry was posted in Învăţare, CELTA, Jurnal de Trestie, Teaching and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s